Primăria Nistorești - Județul Vrancea

Lacul Negru – Muntii Vrancei

Lacul Negru sau ”lacul cu plamana”, cum mai este cunoscut, dupa numele popular al unei plante cu proprietati terapeutice, se afla intr-o rezervatie naturala situata pe versantul sud-estic al culmii Dealului Negru, ocupand sectorul superior al bazinului hidrografic al paraului Lacului Negru, la o altitudine de 1.215m, culmea urcand pana la 1.548m, cu o suprafata de cca. 1 ha si o adancime maxima de 7,5m.

Geologic, formatiunile pe care repauseaza Lacul Negru, de altfel o mlastina, apartin seriei de cliva dintr-o structura foarte importanta, iar straturile sunt conforme cu orientarea generala a versantului. Dupa parerea celor care l-au studiat, lacul s-a format in urma producerii unei alunecari uscate, de proportii insemnate, care a angajat o masa importanta de gelifractie (blocuri de marimi si de forme diferite, formate ca urmare a gelifractiei – dezagregare a rocilor sub actiunea repetata alternanta a inghetului si dezghetului) provenite mai ales din formatiuni de gresii de cliva. Cuveta lacustra are o forma aproximativ triunghiulara cu un varf orientat catre nord. Este asimetrica, in sensul ca versantul vestic este scurt si povarnit in raport cu cel opus. El se alimenteaza din amonte printr-un paraias ce-si descarca apele infiltrate prin masa de gelifracte, un gronhotis (ingramadire de bucati de roca colturoase, de dimensiuni variabile, rezultate din dezagregarea stancilor si pravalite din munti sau aduse de ghetari) foarte larg, care paraziteaza valea de versant si din lateral stanga. Lacul are un emisar, paraul Lacului Negru, ce evacueaza un debit egal cu cel de alimentare, iar la 250m aval sufera o importanta rupere de panta si se creeaza un repezis atragator. Suprafata lacului are aproximativ 13.300 mp, din care aproape jumatate este luciu de apa. Cealalta jumatate ii apartine unui strat de muschi cu dezvoltare variata. In jumatatea superioara a luciului de apa sunt prezente numeroase trunchiuri vechi de arbori dislocati, in majoritate rasinoase, care alcatuiesc o stroma (grup de lamele intre care se gasesc clorofila unor plante) ce functioneaza ca suport pentru vegetatia actuala, respectiv plaurul (vegetatia acvatica ce pluteste deasupra apei).

Rezervatia naturala Lacul Negru se suprapune sitului Natura 2000 cu acelasi nume si reprezinta parte a retelei ecologice locale de protectie a carnivorelor mari din judetul Vrancea. Acest sit adaposteste pe langa cele 8 tipuri de habitate de interes comunitar (din care unul prioritar), populatii reprezentative de carnivore mari din speciile Ursus arctos, Canis lupus si Lynx lynx, prioritare pentru desemnarea de arii de protectie. Habitatele specifice turbariilor montane alpine confera unicitate acestui sit si adapostesc elemente de flora si fauna, deosebite, o serie de specii relicte, endemice sau de interes comunitar. De asemenea foarte important este faptul ca in acest sit au fost identificate numeroase specii de flora si fauna endemice sau de interes comunitar precum: roua cerului (Drosera rotundifolia), plamana (Menyanhtes trifoliata), bumbacarita (Eriophorum vaginatum), tritonul de munte (Triturus montandoni), salamandra (Salamandra). Rezervatie naturala de tip mixt, este situata pe versantul sud estic al Dealului Negru, ocupand sectorul superior al bazinului hidrografic al Paraului Lacului Negru. Numele Lacului a fost atribuit datorita intunecimii padurii de molid. Mai este cunoscut si sub numele de Lacul Plamina.

Cai de acces in zona

Accesul la lac se face prin DJ 205D Focsani– Nistoresti – Herastrau si apoi pe drumul forestier din lungul Vaii Narujei pana in zona bazinului de receptie “Izvoarele Narujei”. In apropierea cabanelor forestiere se desprinde pe versantul stang al Narujei, un traseu turistic marcat cu cruce rosie care duce la Lacul Negru.